Deși laudele după victoria istorică de pe „Olimpico” le-au cules oamenii de creație de la CFR în frunte cu argentinianul Culio, greul a fost dus de cei care au asigurat spatele clujenilor. Iar unul dintre ei, Gabi Mureșan, a jucat fără greșeală, oprind în fața apărării multe dintre acțiunile romanilor. Când toată lumea vorbește despre naturalizarea străinilor ca fiind o soluție pentru redresarea naționalei României, selecționerul ar putea găsi la CFR o altă variantă. Mai ales că, pentru meciul cu Franța, Rădoi, obișnuitul închizător al naționalei, este accidentat, iar probleme au deocamdată și Chivu, și Ovidiu Petre. Mureșan a mai îmbrăcat tricoul naționalei tot în mandatul actual al lui Piți, însă a pierdut contactul cu aceasta după ce a ajuns rezervă la CFR, din rațiuni tactice dictate de Andone. „Mă bucur că am revenit ca titular chiar într-un meci de Liga Campionilor. Acum mă gândesc doar cum să-mi fac treaba cât mai bine la echipa de club, iar dacă domnul Pițurcă va dori și va avea nevoie de mine, o să revin cu plăcere la naționala României”, a mărturisit Gabi Mureșan, care în partida cu AS Roma a bifat primul meci în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER